• Din 1934, în clădire funcționează o școală. Clădirea renovată, Castelul Perényi este mândria localității.

  • Putem afla despre castelul lui Bethlen Lajos și parcul din jurul său numai din descrierile și desenele contemporane, deoarece din cauza devastărilor, în prezent numai cripta din grădină se mai poate vedea.

  • De la momentul în care au redobândit moștenirea, familia a renovat clădirea. Cu această ocazie s-a înzidit porticul cu vedere spre est, astfel distrugând caracterul de monument istoric al clădirii. Sub sala de mese și încăperile sudice se află un subsol boltit, dar din cauza prăbușirii unei bolte, aici s-a construit un zid despărțitor.

  • Clădirea dreptunghiulară, construită din piatră și cărămidă, este perpedinculară pe stradă. Conacul are cinci încăperi și un pridvor.

  • Lucrările de construcție efectuate de groful Bethlen Samuel i-au oferit castelului forma sa actuală, fapt memorat prin inscripția ”Comes Samuel Bethlen Coma (comitatus) de Küküllő ac pedis siculialis Marus Capitaneus, atrobique supremus. 1700.”, gravată în piatră, amplasată desupra intrării, care poartă emblema familiei și prin blazonul unui șarpe încolăcit în laur, aflat pe tavanul celei mai mari încăperi, denumite și sala cavalerilor sau sala de consiliu.

  • Clădirea dreptunghiulară, cu un singur nivel își datorează unicitatea unui balcon cu stâlpi, situat pe trei părți ale clădirii, din care, parcul poate fi admirat în orice anotimp.

  • Luând în considerare planimetria clădirii se poate preciza că acesta aparține conacilor secuiești construite în secolul al XVII-lea. Forma în plan dreptunghiulară reflectă efectul arhitecturii populare. Conacul, al cărui tindă este prevăzută cu subsol, este compus din mai multe încăperi, o sufragerie, camere de dormit, bucătărie și camere conexe.

  • Odinioară, conacul era înconjurat de un gard de cărămidă, cu tencuială albă, de fiecare parte a porții aflându-se câte un loc pentru ședere. În partea sudică a proprietății se află conacul, construit din lemn, în prezent acoperit cu țiglă. Clădirea are două intrări, intrarea pe ușa principală se face prin porticul din lemn, cu vedere spre sud, iar cealaltă intrare se află în partea vestică.