• Moștenitorii lui Gyula au decedat în perioada 1940-1944, astfel după naționalizare, restituirea conacului s-a solicitat de către un moștenitor al soției sale, care după ce a intrat în posesia acestuia, l-a și vândut. Noul proprietar a folosit clădirea ca și sediu al unei firme și ca spațiu de depozitare.

  • Castelul Kemény-Bánffy din Luncani, judeţul Cluj, a fost construit pe domeniul aflat inițial, conform unui document din 1268, în posesia familiei Gerendi. În forma sa actuală castelul Kemény-Bánffy dispune de 44 de camere.

  • Renumele castelului i se datoreaza grădinii de 67 de hectare. Această grădină a fost amenajată în a doua jumătate a sec. XVIII, de către contele Ferenc Gyulay (V.), prima atestare scrisă datând din 1763, moment în care s-au plantat o serie de specii de plante rare.

  • Castelul era proprietatea Colegiului Bethlen, iar la momentul mutării acestuia în Aiud, predarea se efectua în acest edificiu. Azi, în interiorul zidurilor din partea de nord a castelului funcționează un muzeu de istorie.

  • S-a construit pe de-o parte din conacului Vitez și pe de altă parte din fragmentele de piatră ale bisericii medievale aflate în ruină. În prezent colțul din partea stângă funcționează ca și cabinet medical, iar restul parterului este împărțit în apartamente mici. Etajul este gol.

  • Clădirea cu forma de U în plan, etajată, cu aripi scurte are puține elemente decorative. Un element decorativ important de menționat îl constituie zidul aticului, astăzi pictat în culorile naționale românești, care inițial păstra blazonul familiei.

  • Biserica Romano-Catolică din Ojdula este ridicat pe locul capelei Castelului Kuún. Familia Kuún s-a mutat în Comitatul Hunedoarei, iar castelul lor din Ojdula a început să se distrugă cu timpul. Totuși, aici s-a căsătorit contele Bethlen Miklós (1642-1716) cu Kuún Ilona, fata având 15 ani.

  • Clădirea neoclasică are un portic proeminent, a cărui timpane sunt susținute de două stâlpuri groase. Ancandramentele sub ferestre au fost date jos, dar ancandramentele de tencuială situate pe tavan s-au păstrat, asemenea celor două dulapuri cu geamuri din sala de mese.